Politică
Redactor: Marin Gherman
31 mai 2020

Ziua Românilor de Pretutindeni. Klaus Iohannis: E nevoie de toţi, din ţară şi străinătate, pentru a construi România

Ziua Românilor de Pretutindeni. Klaus Iohannis: E nevoie de toţi, din ţară şi străinătate, pentru a construi România

Preşedintele României Klaus Iohannis afirmă, într-un mesaj transmis cu prilejul Zilei Românilor de Pretutindeni, că "este nevoie de toţi românii, de aici şi de acolo, din ţară şi din străinătate, pentru a construi împreună România prosperă şi sigură pe care ne-o dorim".

"Ultima duminică a lunii mai ne oferă prilejul de a sărbători Ziua Românilor de Pretutindeni, o zi dedicată celor aflaţi dincolo de hotare, dar rămaşi aproape de ţara natală, în gând şi în suflet. Fiecare român, acolo unde se află, este un ambasador al tradiţiilor, culturii şi obiceiurilor noastre, al creativităţii şi al spiritului românesc. Ultimele luni au pus o lume întreagă la grea încercare, dar oriunde s-au aflat, cei mai mulţi dintre români s-au comportat în mod exemplar. Responsabilitatea fiecăruia şi solidaritatea tuturor ne-au ajutat pe toţi să trecem mai uşor prin această pandemie", spune şeful statului, citat de Agerpres.

El le mulţumeşte românilor din afara ţării pentru că au înţeles apelurile autorităţilor române în această perioadă a pandemiei. De asemenea, preşedintele Iohannis arată că prin măsurile din programul de reconstrucţie economică de după pandemie va putea fi valorificat potenţialul reprezentat de românii plecaţi în străinătate care se reîntorc în ţară.

"Am traversat momente dificile şi vă mulţumesc pentru că aţi înţeles apelurile autorităţilor române. Mulţi dintre dumneavoastră v-aţi întors acasă cu un bagaj important de cunoştinţe şi experienţe dobândite în străinătate, pe care sunteţi gata să le puneţi în slujba României. Prin măsurile şi politicile publice cuprinse în programul de reconstrucţie economică, acest capital preţios pe care îl reprezentaţi fiecare dintre dumneavoastră va putea să fie valorificat pentru dezvoltarea ţării noastre. Este nevoie de toţi românii, de 'aici' şi de 'acolo', din ţară şi din străinătate, pentru a construi împreună România prosperă şi sigură pe care ne-o dorim. La mulţi ani, dragi români de pretutindeni!", se încheie mesajul transmis duminică de către preşedintele Klaus Iohannis.

Agenția BucPress – www.bucpress.eu

Alte știri BucPress
Distribuie:
Vizualizări: 303

radio
Ascultă-ne Live
Descarca lista Winamp, iTunes Descarca lista Windows Media Player Descarca lista Real Player Descarca lista QuickTime Descarca lista web proxy Descarca lista tunein
Descarca lista Appstore Descarca lista Google Play
unnamed
Pentru dedicații:
e-mail: radio.cernauti@gmail.com

BucPress pe Facebook
Parteneri BucPress
Parteneri Media BucPress
AGERPRES • Actualizează lumea
Proiect realizat cu sprijinul:
Departmamentul pentru Romanii de pretutindeni Centrul media bucpress
Proiect finanțat de Departmamentul pentru Romanii de pretutindeni. Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a DRP.
© 2020 BucPress - Toate drepturile rezervate

Live Radio Cernăuți