Nordul Bucovinei: Sărbătoarea mărțișorului la complexul instructiv-educativ Cupca
La complexul instructiv-educativ Cupca din regiunea Cernăuți au fost prezentate expoziții consacrate sărbătorii mărțișorului.
Eleonora Schipor, pedagog-organizatoare la CIE Cupca, a remis Agenției BucPress din Cernăuți următorul comunicat: „La expoziție și-au adus concursul învățătoarea de muncă Vera Bicer, dar și elevii diferitor clase, sub conducerea diriginților. În afară de mărțișorii confecționați am mai organizat o expoziție de ziare, broșuri, desene dedicate sărbătorii primăverii, zilei Mărțișorului.
Câțiva elevi din clasele mijlocii au recitat câte o poezie despre Mărțișor pe care au transmis-o online, iar noi i-am înregistrat, aranjând totul pe situl școlii, de care în permanență are grijă ca toate materialele să fie oglindite la timp, directoarea adjunctă pentru lucrul educativ Lidia Olar.
Cu câțiva ani în urmă am scos de sub tipar un buclet cu versuri despre Mărțișor, unde am selectat toate poeziile ce le-am găsit la acea perioadă, despre frumoasa sărbătoare de la începutul primăverii. Am introdus în acest buclet, dar și le-am publicat prin ziare și reviste două poezii de ale mele. În cartea mea de versuri „Lumea miraculoasă a poeziei” aceste versuri au apărut și în variantă ucraineană, grație efortului depus de scriitoarea și traducătoarea ucraineană Maria Gulei.
Sincere felicitări tuturor bucovinenilor, tuturor colegilor mei cu prilejul sosirii anotimpului renașterii, multașteptatei primăveri. Să dea bunul Dumnezeu să fie o primăvară pe măsura așteptărilor noastre”.
![]() |
![]() |
Proiect finanțat de Secretariatul General al Guvernului – Departamentul pentru Românii de pretutindeni. Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a SGG–DRP. |