Cultură
05 mai 2021

Iulia Hasdeu – ultima descendentă a ilustrei familii Hâjdău-Hasdeu

Iulia Hasdeu – ultima descendentă a ilustrei familii Hâjdău-Hasdeu
05 mai 2021

Iulia Hasdeu – ultima descendentă a ilustrei familii Hâjdău-Hasdeu

Drumul spre cetatea Hotinului trece pe lângă Cristinești, localitate din fosta Basarabie, moșia de odinioară a Hasdeenilor, răs-stră-stră strănepoți ai domnitorului Moldovei Ștefan Petriceicu. Din ce în ce mai rar ne oprim aici din drum pentru a merge la crucea  instalată pe locul unde fusese, susțin sătenii mai bătrâni, conacul boieresc. Ultimul proprietar al moșiei de la Criștinești, după moartea unchiului său Boleslav Hâjdău, a fost ilustrul savant enciclopedist, lingvist, folclorist și scriitor, Bogdan Petriceicu Hasdeu, născut Bogdan-Thadeu, care și-a adăugat mai târziu, în memoria strămoșului, și numele de Petriceicu – tatăl Iuliei. Viitorul scriitor și savant B. P. Hasdeu s-a aflat sub influența directă a tatălui său (1881- 1872), cunoscut scriitor iluminist, precum și a unchiului său Boleslav.

REFUGIUL

Ștefan Petriceicu, domnitorul Moldovei, a sfidat Imperiul Otoman chiar în perioada  când turcii asediau Viena. A fost aliat al regilor Poloniei. După cea de a treia domnie a fost nevoit să se refugieze definitiv în Polonia unde a rămas până la sfârșitul vieții.  Boleslav Hâjdău, unchiul lui Bogdan Petriceicu Hasdeu, ne oferă informații interesante despre peregrinările și nobilitatea hasdeenilor în lucrarea  Schiță istorico-genealogică asupra nobilității familiei Hâjdău (Ghijdeu). Aflăm astfel că Ștefan Hâjdău, „fiind în slujbă la Curte, în calitate de vel-păharnic, s-a căsătorit cu sora domnitorului Ștefan Petriceicu; el a murit eroic pentru Credință și Patrie, în timpul luptei glorioase din 11 noiembrie 1673, lângă Hotin, unde Marele Hatman polon Ioan Sobieski, ajutat de către domnitorul și voieodul Moldovei Ștefan Petriceicu, a obținut o victorie strălucită asupra turcilor. Într-un eseu despre originea neamului Petriceicu Hâjdău, care se presupune că a fost scris de către Aron Pumnul, este reprodus un fragment, în limba rusă,  din testamentul lui Lupașcu-Hâjdău feciorilor săi: „... tatăl meu, mare paharnic, la acea vreme, și pârcălab al Hotinului, a fost nevoit să fugă în Polonia, găsind pentru sine și pentru rudele sale, pentru boierii apropiați, azil-refugiu la regele Ioan al III-lea; dar fericire n-am găsit noi în Polonia, străină nouă prin credință...”.

 În acea perioadă neamul Hâjdău poseda în Moldova 33 de moșii, printre care și satul Cristinești de lângă Hotin. Salvându-se însă de urgia turcilor ei au fost nevoiți să le părăsească refugindu-se în Polonia. Răsplătind serviciile aduse creștinismului, regele Poloniei a acordat indigenatul (polonez) și diploma de nobilitate domnitorului Ștefan Petriceicu și nepoților săi, Iancu Lupașcu Hâjdău și Nicolai Hâjdău, „urmașii de sânge cei mai apropiați ai domnitorului Ștefan Petriceicu”. Domnitorul și-a păstrat stema de stat a Moldovei, „iar urmașii săi de sânge Iancu-Lupașcu și Nicolai Hâjdău au primit o stemă aparte, ceilalți continuând a se folosi de vechiul său sigiliu ereditar, dar  toți adăugau deviza scoasă din textele unor hrisoave: Pro Fide et Patria, adică Pentru Credință și Patrie.

Timpul a schimbat destinul acestor ținuturi ale Moldovei medievale. Iluștrii urmași ai neamului Hâjdău-Hasdeu s-au întors în Patria lor, slujindu-i în continuare cu credință. În perioada când Alexandru Hâjdău, tatăl lui Bogdan Petriceicu Hasdeu și fratele său Boleslav au revenit la baștină, moșia lor de la Cristinești, județul Hotin, intra în componența Imperiului Rus, Basarabia. Astăzi satul Cristinești se află în regiunea Cernăuți, în Ucraina. În anul 1865, la București începuseră pregătirile pentru fondarea Societății Literare Române, viitoarea Academie Română. Printre membrii fondatori din partea Basarabiei a fost propus Alexandru Hâjdău.

IULIA HASDEU – DESCENDENTA NOBILEI FAMILII HÂJDĂU-HASDEU

Iulia Hașdeu (n. 14 noiembrie 1869 – d. 29 septembrie 1888, București) este ultima descendentă a dinastiei de cărturari români Hâjdău-Hasdeu, fiica savantului și scriitorului Bogdan Petriceicu Hasdeu și a Iuliei, o ardeleancă, născută Faliciu. Într-o scrisoare din 10 martie (stil vechi) 1882 adresată fiicei sale aflată la studii la Paris B. P. Hasdeu scria: „De la Barițiu, Roman,  Caragiali etc. multe complimente. Toți se interesează de studiile și succesele tale, și au dreptate,  căci tu – basarabeano-munteano-ardeleancă – ești un fel de esență al întregului neam românesc”. Iulia a fost un copil supradotat: la 8 ani a trecut cu succes examenele cumulate pentru 4 clase primare, iar la 11 ani a absolvit Colegiul „Sf. Sava” din București. În paralel a urmat și cursurile Conservatorului, avea o voce de soprană, avea și un talent deosebit pentru pictură.  Învăța cu ușurință limbi străine.                 

Destinul descendenților familiei Hâjdău-Hasdeu a fost determinat de istoria zbucimată a Moldovei medievale. Astfel, reprezentanți ai fiecărei generații, cărturari de  vază în cultura română, au creat în limbi diferite, rămânând în același timp devotați patriei sale. După moartea prematură a fiicei sale, decedată la numai 19 ani neîmpliniți, Bogdan Petriceicu Hasdeu,  publică un studiu  consacrat familiei sale în care scrie despre înaintașii Iuliei Hașdeu: „Tatăl, bunicul și străbunicul ei au fost toți oameni de litere și au scris multe poezii: deși fiecare într-o cu totul altă limbă. Ea, în mod sigur, i-a depășit pe toți aceștia, muncind pe același tărâm. Ea nu a putut nicicând citi scrierile bunelului sau ale străbunelului ei, lucrări rămase în mare parte inedite și care fuseseră întocmite în două limbi pe care ea nu le-ar fi înțeles. Ea nu a văzut, nici măcar în treacăt, manuscrisele străbunicului său, cu toate acestea, tocmai străbunelul este cel cu care ea seamănă cel mai mult, nu doar pentru gusturile literare și artistice, nu numai prin spiritul ei cavaleresc, ci și, într-un grad mai înalt, prin chiar particulariățile  scriiturii sale”. Iulia, susține Bogdan Petriceicu Hajdeu, „a moștenit în mod egal de la cei trei înaintași ai săi aptitudinea ei generală pentru poezie, predispoziția sa pentru filosofia idealistă și ușurința de a însuși limbi străine, dar preferința ei pentru teatru ea o datora doar tatălui  și străbunicului său, de altfel, ca și caracterul hazliu și poanta-i satirică”.  El compară portretul fiicei sale cu cel al străbunelului de la care moștenise talentele sale: „cât privește fizionomia, Iulia Hasdeu o avea în întregime pe cea a străbunelului: aceeași față rotundă, aceiași ochi și aceleași sprâncene, aceleași buze, același nas, aceeași expresie de multă bunătate, îmbinată cu multă fermitate; doar fruntea este cea comună tuturor înaintașilor. Prin culoarea castanie a părului și a ochilor ea seamănă cu tatăl său, dar și cu străbunelul ei totodată, pentru că bunelul îi avea pe aceștia negri...”. Imaginea acestui străbunel s-a păstrat vie în memoria nepotului, Bogdan Petriceicu Hasdeu, datorită portretului ce se păstra la conacul de la Cristinești, la moșia familiei. „Noi am luat măsuri, scria Hasdeu, întru a face rost de o bună reproducere fotografică de pe acest portret...”. Datorită acestui portret a fost posibil de a descoperi și asemănarea Iuliei cu străbunelul ei, Thadeu Hâjdău, care în 1812, după anexarea Basarabiei de către Rusia țaristă, se întoarce la moșia din Cristinești, evitând pedeapsa la care turcii l-ar fi putut expune. Guvernul rus îl recunoscuse, încă în 1805, ca fiind urmaș al domnitorului moldav Ștefan Petriceicu. Astăzi, conacul de la Cristinești nu mai există. Pe locul unde se afla conacul a fost ridicată prin străduința consului general al României la Cernăuți, Romeo Săndulescu,  doar o cruce.

Pro Fide et Patria – a fost deviza nobiliară a familiei Hâjdău pe care zi de zi Alexandru Hâjdău, bunicul Iuliei, le amintea copiilor săi. Per la fe, per la Patria, il tute lice... (Pentru credință, pentru Patrie, totul e permis... ), „Fără istorie nu există Patrie”, „iar fără dragoste de istorie nu poate fi dragoste de Patrie”, devize ce s-au transmis din generație în generație.

Nepoata sa, aflată departe de Patrie, la Paris, Iulia Hasdeu, scria în poezia Patriei mele: „O, țara mea scumpă, pe tine te îndrăgesc,/ Mlădiță de români sunt, eu și asta vreau a fi/ (Paris, 21 iunie 1883, traducere din franceză de Crina Decusară-Bocșan); Câmpia cea bogată e dulcea Românie/ Sub cerul vast, albastru al scumpei Românii” (august, 1886, traducere din franțuzește de Ciprian Doicescu)11. Mândria de a fi român a fost transmisă din generație în generație. Tatăl Iuliei, Bogdan Petriceicu Hasdeu, într-o scrisoare adresată fiicei sale, aflată la studii la la Paris îi scria: „Sunt sigur că vei fi singura româncă în acel liceu și cu atât mai sacră este datoria de a susțnie numele națiunii noastre” (11 septembrie 1881); „...nu vorbesc despre noblețea sângelui, scria într-o altă epistolă tatăl Hasdeu, care este ceva foarte secundar, dar natura te-a înzestrat până la vârf cu noblețea superioară a inteligenței și acestă noblețe te obligă a mări mereu, pe fiecare zi, reputațiunea ce ți-ai făcut-o așa zicând din leagăn” (16 octombrie 1881). El îi cultivă Iuliei și în alte scrisori mândria de a fi descendenta nobilei familii Hasdeu: „Voi face tot, numai tu să te silești, să înveți bine, să te porți bine, să nu superi pe mama, să nu uiți niciodată că te cheamă Hasdeu, iar deviza familiei nostre trebui să fie: patrie, onoare și știință. În „Columna” pe februarie, care va ieși mâine sau poimâine, veți râde găsind o scrisoare către tine despre portretul lui Ștefan cel Mare”.

La Academia Română, în acea perioadă se discuta despre autenticitatea portretului lui Ștefan cel Mare, descoperit de către episcopul Melchisedec, care în luna septembrie 1881, făcând o vizită mitropolitului Silvestru la Cernăuți și interesându-se de documentele vechi, a descoperit vestitul Evangheliar, manuscris în limba slavonă, pe care Ștefan cel Mare îl dăruise în 1473 mănăstirii Humorului.  În paginile Evangheliarului de la Mănăstirea Humor domnitorul este înfățișat fără barbă. Pictorul Epaminonda Bucevschi, fusese însărcinat să scoată faximile și desene de pe Evangheliar. Tot el realizează și primul portret al lui Ștefan cel Mare fără barbă. La discuție a participat atunci și B. P. Hasdeu:  „portretul îl înfățișa pe domnitor fără barbă, blond, cu ochi albaștri. Gheorghe Asachi, cel care avusese ideea realizării statuii lui Ștefan cel Mare, prezentase o litografie având portretul domnitorului cu barbă. Nicolae Ionescu descoperea la Iași, în biserica Sf. Nicolae, portretul mural al voievodului, fără barbă. Astfel stând lucrurile, se punea întrebarea: cu sau fără barbă?”. În periodicul „Columna lui Traian”, Hasdeu citează dintr-o scrisoare a fiicei sale Iulia, care făcea „haz de necaz”: „La plecarea din București l-am lăsat bărbos în manualurile cele ilustrate ale d-lor  Urechia și Florențiu; de atunci, pe malurile Senei, tot așa l-am visat de câte ori mă răzbea dor de țară. Să fie oare adevărat că acum l-ați ras și că nici chiar d-ta n-ai putut să-i scapi măcar un fir de barbă?”  (3 martie 1882).

Tatăl, B. P. Hasdeu, o sfătuia pe fiica sa, urmărind din București programele de studiu și succesele ei, îndrumându-i activitățile. Iată doar câteva din sfaturile savantului: „Să știi însă că în lume talentul nu înseamnă nimic fără caracter și trebuie să le cultivi pe amândouă. La o fată mai cu seamă, pe lângă talentul dezvoltat prin studiu, pe lângă caracterul tare și nobil, se mai cere maniera; o manieră în care blândețea să fie unită cu demnitatea, iar modestia să nu degenereze în timiditate” (11 septembrie 1881); „oricât însă n-ai fi de învățată, nu înceta de a fi voioasă, glumeață, râzătoare; căci posace sunt numai naturile mediocre sau răutăcioase” (28 octombrie 1881); „Este ciudat că tu, ființă mititică și nevinovată, ai început a avea dușmani. Aceasta mă întărește și mai mult în credința  că vei merge departe, căci  numai nulitățile și mediocritățile n-au inamici” (24 septembrie 1881). Mai târziu fiica va scrie în cugetrăile sale: „Cu meritele, ori care ar fi ele, omul nu găsește decât dușmani. Până în cele din urmă, speranțele noastre într-o mică groapă se-trunesc, înșelați și-acolo, dac-am crezut că suvenire ne vor păstra. Câte speranțe, câte simțiri cerești zac îngropate în inimă. Numai soarele nu-și pierde lucirea, văzând atâtrea chinuri. Dar omul în mormânt se coboară, ca pământul ce-n viață n-a știut a-l cultiva, corpul lui să-l facă a rodi”. Tatăl este atent la cultivarea ei și-i analizează scrisorile: „...ai făcut cinci greșeli de ortografie și de limbă”. Dar o și laudă, mândrindu-se cu succesele ei: „scrisorile Lilicăi fac furori în București. Acea franceză către Alexandrina e foarte gentilă, acea românească către Matilda e  admirabilă: Pană o duce și o arată cu entuziasm la toată lumea ca model de stil natural și de spirit” (din scrisoarea către soție din 4 octombrie 1881).

La rândul său fiica se mândrește cu succesele tatălui care îi trimite regulat la Paris ziarele din București și o informează cu regularitate despre activitățile sale. Iulia îi răspunde în scrisori: „... îmi închipuiesc că ai avut multă ocupație cu acel discurs pe care l-ai pronunțat la desfășurarea statuei lui Heliade Rădulescu, discurs pe care l-am citit în „Românul” și eu și mama, și pe care  l-am găst foarte frumos amândouă. Aș fi dorit prea lesne să asist la această serbare: mai cu seamă să văz acea statuă și să te auz vorbind pe dumneata, literat român, în onoarea părintelui literaturii române” (10 decembrie 1881); „Am citit în ziare că ai fost la Craiova, de unde ai adus steagul lui Tudor Vladimirescu, ceea ce, pe mine, m-a făcut foarte mândră” (4 iunie 1882).

Corespondența dintre B. P. Hașdeu și fiica sa, Iulia, sunt o sursă informativă foarte prețioasă în care găsim informații despre preocupările și activitățile savantului, viața lui de zi cu zi – preocupările științifice și literare, implicările în politica vremii, lipsurile materiale, zbaterea pentru a le asigura celor două Iulii (mamă și fiică) o existență decentă la Paris. Solicitările sunt multiple, Arhivele, Academia, Parlamentul, Universitatea... Astfel în scrisoarea către soție din 16 martie 1992 scria: „Pe lângă Univrsitate s-a mai adaus acum până la Paști Academia în toate zilele, încât nu mai știu unde îmi este capul”.

Iulia Hasdeu a scris preponderant poezie de limba franceză, dar și piese de teatru, povești și povestiri. Bogata corespondență cu tatăl său, cugetările ei dn perioada studiilor la Paris ne dezvăluie, atât prin conținut cât și prin expresie, adevărata valoare literar-filosofică a autoarei.  

Frământările adolescentei, viziunea ei filosofică, orizontul cunoașterii, intuiția, toate le găsim în numeroasele cugetări, ce reflectă dezamăgirile și neîmplinirile ei: „De ce după atâtea visuri frumoase o deșteptare atât de amară? Am sperat o lume întreagă de fapte mari, și am văzut acest mare teatru al omenirii, unde o mare parte de privitori cască, altă parte fără a fi atentă cu altele își petrece, și astfel puțini sunt cari au înțeles piesa.  

 Reproducem cugetarea Iuliei Hasdeu despre guvernare și guvernanți, scrisă în perioada studenției la Paris:

„…Pentru a guverna, trebuie să avem o capacitate  de a vedea (care să pătrundă) departe în viitor. Omul de stat care este însărcinat cu puterea legislativă  sau cu puterea executiă trebuie să vadă clar și deslușit, mai întâi scopul pe care și-l  propune să-l atingă, apoi consecințele pe ca le poate avea realizarea proiectului la care se gândește. El trebuie să fie capabil să distingă și să calculeze urmările tuturor acțiunilor sale, ale fiecăruia dintre demersurile sale și, în consecință, să judece dinainte dacă aceste acțiuni trebuie (sau nu) să fie făcute. Omul care, după ce a cântărit consecințele pe care le va avea scopul propus și care a găsit că ele sunt avantajoase atât pentru el, cât și pentru stat, va merge direct către cel scop, spulberând toate obstacolele pe care le va avea scopul propus și care a găsit că ele vor fi avantajoase atât pentru el, cât și pentru stat, va merge direct către acel scop, spulberând toate obstacolele care i se vor opune și nefiind descurajat nici de dificultatea, nici de mulțimea mijloacelor care trebuie să-l facă să ajungă la acest scop”. Ideile esențiale ale lucrării pot fi și astăzi valabile pentru conducători și legislatori, cei de care depinde prosperitatea unui stat.

În 1887 Iulia este studentă la Filosofie, anul I. În scrisoarea către tatăl său din 25 decembrie 1885 scria: „Mă întrebi dacă-mi place filosofia; e un domeniu pe care îl cunosc prea puțin pentru a mă pronunța, dar în orice caz mă interesează în mod deosebit. Mă învață să gândesc.

Observațiile Iuliei Hasdeu ne dezvăluie o vădită maturitate de gândire

Iulia Hasdeu a murit de tuberculoză, în vârstă de doar 18 ani și a fost înmormântată la Cimitirul Bellu.

Tatăl Iuliei nu s-a resemnat niciodată cu pierderea celei mai dragi ființe. Foarte afectat, a construit, în memoria ei, un castel la Câmpina, cunoscut sub numele de Castelul Iulia Hasdeu.

Alexandrina CERNOV, membru de onoare al Academiei Române

Alte știri BucPress
Distribuie:
Vizualizări: 1131


radio
Ascultă-ne Live
Descarca lista Winamp, iTunes Descarca lista Windows Media Player Descarca lista Real Player Descarca lista QuickTime Descarca lista web proxy Descarca lista tunein
Descarca lista Appstore Descarca lista Google Play
unnamed
Pentru dedicații:
e-mail: radio.cernauti@gmail.com

BucPress pe Facebook
Parteneri BucPress
Parteneri Media BucPress
AGERPRES • Actualizează lumea
Proiect realizat cu sprijinul:
Departmamentul pentru Romanii de pretutindeni Centrul media bucpress
Proiect finanțat de Secretariatul General al Guvernului – Departamentul pentru Românii de pretutindeni. Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a SGG–DRP.
© 2022 BucPress - Toate drepturile rezervate

Live Radio Cernăuți