Cultură
Redactor: Georgeta Marina
29 august 2021

În cea mai mare comună românească din Ucraina a fost sărbătorită Ziua Minerului

În cea mai mare comună românească din Ucraina a fost sărbătorită Ziua Minerului
29 august 2021

În cea mai mare comună românească din Ucraina a fost sărbătorită Ziua Minerului

În comuna Slatina (Solotvino) din regiunea Transcarpatia, care este cea mai mare comună cu populație românească din Ucraina, în data de 28 august a.c. a fost organizată o manifestare de anvergură cu participarea locuitorilor din toate satele românești din Transcarpatia, notează Agenția BucPress din Cernăuți.

Decenii la rând Slatina sărbătorește Ziua Minerului în ultima duminică de vară, dar anul acesta semnificațiile ei au fost mult mai profunde, deoarece  Ucraina și-a sărbătorit  30 de ani de independență.  

Noua conducere a comunei  a mobilizat forțele tuturor departamentelor pentru a organiza evenimente pe placul tuturor vârstelor și gusturilor: de la competiții sportive, spectacole, până la  concursuri  culinare din bucătăria tuturor etniilor în aer liber, la grătar și ceaun.

La Saltina au fost reprezentanți din toate localitățile comunei, au fost expuse obiecte de artizanat și  pentru cei doritori să cunoască date istorice ale localității au fost organizate fișe cu informații de referință.


Sărbătoare a început cu întreceri sportive  – turneu de tenis de masă , turneu de volei la care au luat parte  echipe din Ucraina și România. Dar este deja un simbol a comunei ciclismul, aici fiecare sărbătoare începe cu un tur prin toate localitățile comunei pentru a trece în revistă toate localitățile românești cu istoria și obiceiurile locale.

Carol Tocar, fost miner, a denotat de-a lungul vieții un devotament aparte pentru sport. A educat  la generațiile de tineri sportivi dragostea față de baștină și ciclism.

Alaiul  copiilor îmbrăcați în haine tradiționale  alături de conducătorii comunei și reprezentanții misiunilor diplomatice a pornit de la primărie, acompaniat de muzicienii din familia Șiman (Stângaciu), spre scena de pe teritoriul școlii numărul 1 din localitate.

Partea oficială a fost deschisă de vice-primarul comunei Gheorghe Tâmchiv cu un salut și cu cuvinte de mulțumire și de încurajare, încredere  într-un viitor  prosper cu  multe proiecte frumoase pe viitor. Alături de locuitorii comunei au fost reprezentanții misiunilor diplomatice: consulul Consulatului României la Solotvino,  Gheorghe Anghel, consulul Consulatului Ungariei la Beregovo, Erdei Piiter și consulul Consulatului Ungariei la Ujgorod, Aron Ceh .

În tot acest timp participanții luptei bucătarilor au gătit  bucate pe placul tuturor: de la purcel la grătar , mici, hașlama, pilaf, miel la grătar, frigărui  și multe alte bunătăți, îmbiind și servind doritorii cu ospitalitate în  speranța de a câștiga la această competiție.


La spectacolul festiv  au luat parte toți interpreții din comună: familia Șiman (Stângaciu), ansamblul  Speranța, Apșița, Mugurel. Au cântat și au dansat copiii din școlile comunei, repertoriul a fost pe placul tuturor – de la cântece dedicate Zilei Independenței până la muzică tradițională românească  cu joc și dansuri maramureșene.

Interpreți locali Dorina Șelever, Anghelina Iovdi,  Adrian  Guzo sunt tineri talentați care înfrumusețează și încuragează tineretul le o reușită bună în viață și o speranță într-un viitor  frumos aici în comună. 

Oaspetele de onoare a fost interpreta  Zlata Ognevici care a încântat publicul cu cântecele sale. O oră de muzică a ținut publicul aproape de scenă, au cântat toți de la mic la mare împreună cu vedeta  din capitală.

Și așa cum e primit la maramureșeni,  sărbătoarea a continuat chiar și după ce a fost trasă cortina.  Cu dansuri și voie bună au petrecut  românii, cât și  ungurii și ucrainenii din localitățile comunei  până-n zori!  Aici poți observa buna conviețuire a tuturor etniilor în mai multe limbi.

Georgeta MARINA, pentru Agenția BucPress din Cernăuți


Alte știri BucPress
Distribuie:
Vizualizări: 1341


radio
Ascultă-ne Live
Descarca lista Winamp, iTunes Descarca lista Windows Media Player Descarca lista Real Player Descarca lista QuickTime Descarca lista web proxy Descarca lista tunein
Descarca lista Appstore Descarca lista Google Play
unnamed
Pentru dedicații:
e-mail: radio.cernauti@gmail.com

BucPress pe Facebook
Parteneri BucPress
Parteneri Media BucPress
AGERPRES • Actualizează lumea
Proiect realizat cu sprijinul:
Departmamentul pentru Romanii de pretutindeni Centrul media bucpress
Proiect finanțat de Secretariatul General al Guvernului – Departamentul pentru Românii de pretutindeni. Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a SGG–DRP.
© 2022 BucPress - Toate drepturile rezervate

Live Radio Cernăuți