Cultură
16 iunie 2021

ESEU | Eminescu în viața mea!

ESEU | Eminescu în viața mea!
16 iunie 2021

ESEU | Eminescu în viața mea!

Cu siguranță afirm că Eminescu este un reprezentant și al artei muzicale! De ce? Ca răspuns la această întrebare, ar fi următoarele: Atunci când mi-am început activitatea muzicală, admirând și adorând versurile eminesciene, noul meu univers de sinestezii rafinate a produs în viața mea impresii literar-muzicale fermecătoare și toate aceste le datorez versului eminescian prin care m-am identificat personal!

Cu o deosebită sensibilitate am transmis prin interpretarea vocală, fiind autoare de muzică, sonetul eminescian  Iubind în taină, apoi și dialogul dintre poet și iubită – Replici. Trebuie să menționez că-i sunt recunoscătoare lui Vladimir Cernov pentru aranjamente la interpretările mele înregistrate,  care-l  caracterizează ca fiind un talent deosebit și un auz muzical perseverent cu o imaginație pentru o orchestrație excepțională și dragostea față de muzică. Structura acestor texte am modificat-o pentru a le oferi cantabilitatea. Propun atenției d-voastră aceste două texte.

Iubind în taină...

  1. Iubind în taină am păstrat tăcere,

Gândind că astfel o să-ți placă ție,

Căci în priviri citeam o veșnicie

De-ucigătoare visuri de plăcere.

Refren: ×2

  1. Dar nu mai pot. A dorului tărie

Cuvinte dă duioaselor mistere;

Vreau să mă-nec de dulcea-nvăpăiere

A celui suflet ce pe al meu știe.

  1. Nu vezi că gura-mi arsă e de sete

Și-n ochii mei se vede-n friguri chinu-mi,

Copila mea cu lungi și blonde plete?

De-ucigătoare visuri de plăcere.

Refren (×2)

Cu o suflare răcorești suspinu-mi,

C-un zâmbet faci gândirea-mi să se-mbete.

Fă un sfârșit durerii… vin’ la sânu-mi,

De-ucigătoare visuri de plăcere.

Refren ( ×2).

 

Replici

  1. Tu eşti o undă, eu sânt o zare,

Eu sânt un ţărmur, tu eşti o mare,

Tu eşti o noapte, eu sânt o stea -

Iubita mea! Iubita mea!

  1. Tu eşti o ziuă, eu sânt un soare,

Eu sânt un flutur, tu eşti o floare,

Eu sânt un templu, tu eşti un zeu -

Iubitul meu. Iubitul meu.

Refren:

Tu eşti un rege, eu sânt regină,

Eu sânt un haos, tu o lumină,

Eu sânt o arpă muiată-n vânt -

Tu eşti un cânt. Tu eşti un cânt.

  1. Tu eşti o frunte, eu sânt o stemă,

Eu sânt un geniu, tu o problemă,

Privesc în ochii-ţi să te ghicesc -

Şi te iubesc! Şi te iubesc!

  1. Îţi par o noapte, îţi par o taină

Muiată-n pala a umbrei haină,

Îţi par un cântec sublim încet -

Iubit poet? Iubit poet?

Refren: (×2)

  1. Tu eşti o undă, eu sânt o zare,

Eu sânt un ţărmur, tu eşti o mare,

Tu eşti o noapte, eu sânt o stea -

Iubita mea! Iubita mea!

  1. O, tot ce-i mistic, iubite barde,

În acest suflet ce ţie-ţi arde,

Nimic nu e, nimic al meu -

E tot al tău. E tot al tău.

Refren: (×3)

Am pledat pentru întâietatea muzicii pentru că și sunetele și cuvintele trebuie să devină limbajul sentimentelor; muzica fiind poezia sufletului. Ca în toată activitatea ziaristică, Mihai Eminescu rămâne și în domeniul cronicii muzicale un condeier de direcție, un luptător pentru cultură, atrăgând mereu atenția societății asupra necesității de a înconjura cu prețuire pe reprezentanții artei românești. Întrucât  și „limba românească e o muzică”, cu atât mai mult, eufonia eminesciană cuprinde emblematic o viață și o operă. În creația sa, Eminescu urmărea efectul legilor muzicii, al legilor orfice de a realiza un moment de har, exprimând armonii sonore sui generis. E suficient să amintim Memento mori, Sara pe deal, Dorința, de  romanţele cele mai cunoscute De-acuma nu te-oi mai vedea (Adio) de I. Brătianu, Când amintirile de V. Popovici (autor şi al Dorinţei), S-a dus amorul de V. Ceaikovski, Pe lângă plopii fără soț, Şi dacă de G. Șorban, Somnoroase păsărele de T. Flondor, Mai am un singur dor (populară) ş.a.

„Eminescu - spune Tudor Vianu - este cel dintâi și a rămas cel mai de seamă poet muzician al literaturii românești… Cititorul eminescian are impresia că nu se poate sustrage fenomenului care-l învinge. Poetul lucrează asupra lui cu puterile unui magician”. Ce datorii credeți că mai are muzica românească față de moștenirea eminesciană? Cum să fiu de-acord cu G. Ibrăileanu care scria că „muzică, prin fond şi prin formă, poezia lui Eminescu nu mai are nevoie de nici o altă melodie”? Ba da! Poeziile lui Eminescu parcă ne determină să observăm, că ambianţa romantică pe care o respiră e totdeauna prezentă și e o constantă atât de adânc înfiptă în lumea poeziei, încât n-ar putea fi ignorată, dar acceptată și cu un rafinament deosebit, adăugată  la acestea puternica amprentă actuală, dând naştere la noi și noi romanțe.

Atunci când îl avea pe profesorul său la gimnaziul din Cernăuți, I. G. Sbiera - culegător de folclor și fiind în ipostaza sa de bibliotecar al micii biblioteci din casa lui Aron Pumnul, Eminescu și-a întărit interesul pentru literatura cea populară.

Îmi dau seama că Mihai Eminescu rămâne un admirator al muzicii prin descrierea capacităţilor sale muzicale într-o scrisoare către V. Micle: „Muzica întotdeauna mă predispune spre o visare creatoare. Dar compoziţiile lui Chopin m-au transformat cu desăvârşire. Credeam la un moment dat că plutesc în sferele divine ale nemuririi dumnezeieşti. Era beţia inteligenţei care subjuga sufletul, îndemnându-l să armonizeze întreaga mea fiinţă. Numai pianul tău, minunata perlare a degetelor albe, dădeau această realizare. Clarul de lună în noaptea aceea sfântă îmi producea satisfacţii pe care nu le-am avut niciodată în blestemata mea viaţă. Regret amarnic că n-am învăţat muzica, căci din copilărie mama, care avea un glas fermecător, întrecându-se cu tata, care cânta ca un adevărat artist din flaut, descoperise în mine o ureche remarcabilă de muzician. Ascultând Nocturnele, m-am convins că Chopin ar fi scris poezii tot atât de geniale ca aceste compoziţii. Nu poţi fi mare compozitor, dacă nu posezi amândouă însuşirile”. Eminescu stăpânea tehnica muzicală, dispunând de însuşiri naturale surprinzătoare în arta sunetelor (auz absolut, memorie muzicală excepţională). În perioada plecării din Cernăuţi a adunat din sat în sat cu trupa de teatru  folclor, astfel constituind o avere inestimabilă a patrimoniului oral al neamului românesc. După spusele contemporanilor săi, dacă existau mai devreme posibilităţile de înregistrare a vocii, am fi avut vocea celebră a poetului, un interpret autentic al artei populare. Poezia eminesciană este o artă a auzului  mai mult decât una a văzului, căci la Eminescu rima este mai mult decât un simplu instrument, sunt efecte mari de muzică din sufletul lui Eminescu. Murmurul vocalelor latine în descrierea iubitei, ochii și chipul ei frumos, comparat cu o zână din păduri și umbră cu un glas al dulcei guri… Acompaniate de muzica lui Eugen Doga, versurile de Mihai Eminescu, cântecul Ochiul tău iubit își găsește un loc special pentru a deveni nemuritor în sufletul meu. Am hotărât ferm să-l am în repertoriul meu începând cu anul 2021, atunci când am luat lecții de viață și de canto de la domnul Gheorghe Puiu. Îl stimez ca pe un părinte și-i ascult povețe de-ale vieții. Cu ajutorul domnului Gheorghe am început a evolua în cultura și formarea sunetului vocal. După părerea lui, citez: „Natalica, cânți mai bine!”, și aceste afirmări îmi dau aripi și încredere în cântecul meu! Mulțumiri aduc lui Alexandru Bogoslaveț pentru înregistrare de vocal ale acestor versuri eminesciene. Odată cu opera poetului noi aspirăm către bunătate, frumusețe, sublim, divin, înălţare; către universalitatea ce-și trăiește trecutul, prezentul și viitorul și anume suferinţa ne face să înţelegem multe lucruri din realitatea divină.

La divinitate am ajuns datorită versului eminescian și tatălui meu Gheorghe -  un fiu credincios al divinității, care prin răbdare, evlavie, smerenie, m-a chemat la credință în Dumnezeu. Iar divinitatea actuală ajunge la spectatorii noștri  de astăzi datorită regizorului talentat Mihai Grosu din Cernăuți, născut pe plaiurile bucovinene, un adevărat luptător pentru promovarea și păstrarea tradițiilor românești, un adevărat fiu al neamului românesc. Autenticitatea poemului Luceafărul, obiceiul Mărțișorului, al colindelor – toate aceste proiecte-recitaluri de poezii au fost organizate la noi în Cernăuți prin filmulețele montate de Mihai Grosu, la care au participat elevi din școlile noastre românești.

De exemplu, prin psalmul Ridica-voi ochii mei, filmat în incinta bisericii Înălțarea Domnului de la Horecea, am transmis și am adresat o rugăciune către „Cel e a făcut cerul și pământul”. Suntem pelerini pe acest pământ. Trebuie să credem în puterea rugăciunii. Să nu încălcăm cea mai importantă lege a lui Dumnezeu: iubirea de Dumnezeu și iubirea de semeni. Psalmii lui David conțin coduri puternice, enigmatice, pierdute uneori de noi, oamenii moderni. Regăsirea lor cere o muncă ascetică dar de fiecare dată bine răsplătită. Cartea psalmilor lui David cuprinde în sine tot ceea ce este mai folositor din toate. Ea profetizează cele viitoare, face aluzii istorice de legi pentru viață, arată ceea ce trebuie să facem. Este o adevărată comoară de învățături bune punând la îndemâna fiecăruia după sârguința lui tot ceea ce îi este de folos. Să întărim sufletele noastre cu cântarea psalmilor, trăind profund fiecare cuvânt.  Ridica-voi ochii mei la ceruri - psalmul este adus în atenția dumneavoastră pentru a ajunge cu rugăciunile noastre la Dumnezeu. Să ne ajute bunul Dumnezeu ca să vorbim în limba noastră maternă, să-i mulțumim Tatălui Ceresc și să avem o credință pură, lăsată nouă și transmisă din neam în neam. Și atunci tatăl meu Gheorghe se va bucura în cele veșnice, pentru că era un om credincios. Astfel, prin mulțimea noastră cu suflete luminate de Dumnezeu, vom duce rugăciunea la ceruri. Și atunci Dumnezeu ne va auzi și ne va da mângâiere, miluire și mântuire. Dumnezeu ne aude și ne ajută în cele ce ne identifică – credință, limbă, tradiție.

Mihai Eminescu fiind un bun culegător de folclor,  s-a identificat ca un tânăr cu o preocupare pragmatică, care-și are originea din atmosfera culturală a Cernăuților. Poate și mie mi-a transmis dragostea sa față de cântecul popular M-aș duce și eu la joc care a fost transmis la 1 martie 2021 de ziua Mărțișorului, datorită lui Mihăiță Grosu, Centrului de Media BucPress din Cernăuți și toți cei care au facilitat traiectoria spre ascultătorii și spectatorii de astăzi, aflându-ne în condițiile de restricții pandemice.

În cartea Eminescu. De la muzica poeziei la poezia muzicii de Lucia Olaru Nenati am aflat despre martorii acelor vremuri, care observaseră că Eminescu avea un deosebit dar al interpretării muzicale.

Gh. T. Kirileanu reproduce mărturia coanei Tincuța Vartic, consoarta lui Ion Creangă: „Eminescu cânta frumos cântece populare și avea un glas dulce de-ți dădeai cămașa ca să-l asculți. Mai ales îi plăcea să cânte: Frunză verde baraboi, Durduleană, hai”1.

Actorul Dumitru Teleor notează că „Eminescu, după oarecare timp punea capul între mâini și începea să cânte doine din Ardeal așa cum le cântau mocanii și cânta câte o oră întreagă. Ardelenii aflați la masă plângeau cu lacrimi”2.

În ziarul „Progresul” (1909) din Oravița a fost publicat textul unui cântec deținut de la o bătrână din Oradea, Lucreția Suciu, care povestise că „Eminescu, bătând tactul pe dunga mesei cu degetele arătătoare de la amândouă mâinile, începea să cânte: Foaie verde și-o răsură/ Am un pom în bătătură/ L-aș tăia să-l bag în casă/ Ramurile nu mă lasă/ L-aș tăia să-l bag în tindă/ Ramurile-i dau de grindă”3.

Martorul Gh. Bojeicu din Neamț, se ducea cu Eminescu aproape în fiecare zi în pădure și „tolănindu-se pe iarbă, Eminescu cânta cântece de jale cu o voce foarte frumoasă așa că găseam o adevărată desfătare în ascultarea lui”4. Matei, fratele poetului, afirma că „Mihai cânta bine din gură ca și mama și Harieta”5.

O altă mărturie vine de la Caragiale consemnează în scrierea sa În Nirvana: „Am petrecut toată ziua împreună, mi-a vorbit despre India antică, despre daci, despre Ștefan cel Mare și mi-a cântat doina6.

În Amintirile sale T. Ștefanelli, nota că aflându-se la Viena, Eminescu participa și el la petrecerile studențești și când „rămâneau numai doi-trei, i se dezlega și lui Eminescu limba și atunci ne cânta. El nu avea glas tare, dar dulce și melodios și cânta corect, căci avea auz bun. Cântecele populare îl încântau și pe acestea le cânta cu mare plăcere. Glasul său avea un ton deosebit, un ton dulce, molatic, ce ți se lipea de inimă”7.

În cartea sa Amintiri despre Eminescu Vlahuță scria despre glasul eminescian: „Avea un glas profund, muzical, umbrit de-o surdină dulce, misterioasă, care dădea cuvintelor lui o valoare particulară, ca și cum venea de departe, dintr-o lume necunoscută. Mi se părea un zeu tânăr, frumos și blând și c-o expresie de neștearsă bunătate și melancolie”8.

Într-un articol din Fântâna Blanduziei, (1889) tenorul Constantin Bărcănescu își exprimă admirația sa față de vocea poetului: „Eminescu  avea o voce mică, dar dulce și mlădioasă. Cuvintele erau spuse cu o expresiune și cu un accent de care ar fi fost gelos cel mai mare cântăreț”9.

Zoe Dumitrescu Bușulenga constată că  „Eminescu era adorat nu numai ca cel mai celebru poet, ca un prieten mare și iubitor, dar și ca un cântăreț care putea fermeca și cu vocea pe ascultător”10.

Edgar Papu în cartea sa Eminescu într-o viziune scrie despre Ștefan cel Mare  că ar fi un precursor depărtat al lui Eminescu care se integrează în același context de trezire a țărilor mici, „care explică și unele resorturi pe care noi am căutat, pe cât posibil, să le luminăm, plecând de la marile fenomene românești – Ștefan cel Mare și Eminescu, sub specia eternității românești pe planul mai înalt al creației”11. Tot aici scrie și despre faptul că „Eminescu este excepțional precursor al întregii noastre creativități originale din veacul XX, tocmai secolul în care spiritul românesc a putut să se întâlnească în chipul cel mai înalt cu el însuși”12.

Ioan Slavici în articolul său Eminescu la Viena își aduce aminte despre Eminescu atunci când acesta și-a petrecut timpul la Viena, că mergea în frunte, „cântând și îndemnând pe alții să cânte, și unul din cei mai buni prieteni ai lui era Chibici-Râvneanu, pentru că acesta era sufletul veseliei când petreceam împreună”13. Dar când stătea de vorbă cu oamenii cei mărginiți, era mulțumit și dorit „de a vedea cum se prezintă lucrurile în capetele altora și de a se dumiri el însuși. Căci el avea inima deschisă, era luminos, sugestiv și plin de vervă, încât te simțeai mai bun, mai deștept și mai vrednic după ce ai stat timp de câteva ceasuri sub înrâurirea lui”14.

Teodor V. Ștefanelli, în articolul Eminescu cântăreț scria că fiind la Viena, Eminescu lua parte la petrecerile sociale ce le organiza societatea academică Română Jună, fiind și membru al acestei societăți. Având o cafea neagră, bună, rămânea cu cunoscuții săi până dimineață și atunci i se dezlega limba și „cu capul ridicat, cu ochii scânteietori în atitudine dramatică și cuprins de un adânc sentiment,  el intona cântecul:

Mai turnați-mi în pahare,

Voi să beau, căci sunt setos,

Dară nu-mi împleți paharul

Decât de la miez în jos.

 

Ca să-l împlu înc-o dată

Cu-apă rece de la râu,

De la rău ce izvorăște

Din adânc din pieptul meu.

 

Și să-l beau cu sfârâiască,

Pânʼce-a fi din vin venin,

C-așa, să-l beau mai cu dulce,

Să-mi alin durerea-n sân.

 

Și de n-a pieri durerea,

Piară simțul, pier și eu,

C-a trăi, jălind poporul

Nu-mi ajute Dumnezeu!

Era un fel de extaz când îl finea; vedeai ce adânc îl impresiona acest cântec și, din toată atitudinea, te încredințai despre nemărginita iubire ce avea el pentru poporul său”15. Despre acest cântec spunea Eminescu că l-a cântat un tânăr transilvănean care avea durere de inimă pentru nenorocitul său popor, dar l-a compus, l-a cântat și s-a stins din viață după ce-l cântase.

Înarmată conștient cu misiunea culturală la Cernăuți sper să aduc în inimile oamenilor clipe de bucurie și regăsiri sufletești în mesajele mele muzicale și-n aceste demersuri văd renașteri de personalități eminesciene.

 NOTE

  1. Lucia Olaru, Eminescu. De la muzica poeziei la poezia muzicii, GEEA, Botoșani, 2002, p. 48.
  2.  Ibidem, p. 48. 
  3. Ibidem, p. 52. 
  4. Ibidem, p. 52. 
  5. Ibidem, p. 52.
  6. Ibidem, p. 52.
  7. Ibidem, p. 52-53.
  8. Ibidem, p. 54.
  9. Ibidem, p. 54.
  10.  Ibidem, p. 55.
  11. Edgar Papu,  Eminescu într-o viziune, Iași: Princeps Edit, 2005, p. 75.
  12. Ibidem, p.78.  
  13. Ioan Slavici,  Eminescu la Viena, în Mărturii despre Eminescu. Povestea unei vieți spusă de contemporani, volum editat de Cătălin Cioabă, HUMANITAS, 2014, București, p. 116.
  14. Ibidem, p.117.                                                                                
  15. Teodor V. Ștefanelli, Eminescu cântăreț în Mărturii despre Eminescu. Povestea unei vieți spusă de contemporani,  volum editat de Cătălin Cioabă, HUMANITAS, 2014, București, p. 141-142.

Natalia Camelia PROȚIUC, pentru Agenția BucPress din Cernăuți

 

 

 

Alte știri BucPress
Distribuie:
Vizualizări: 605


radio
Ascultă-ne Live
Descarca lista Winamp, iTunes Descarca lista Windows Media Player Descarca lista Real Player Descarca lista QuickTime Descarca lista web proxy Descarca lista tunein
Descarca lista Appstore Descarca lista Google Play
unnamed
Pentru dedicații:
e-mail: radio.cernauti@gmail.com

BucPress pe Facebook
Parteneri BucPress
Parteneri Media BucPress
AGERPRES • Actualizează lumea
Proiect realizat cu sprijinul:
Departmamentul pentru Romanii de pretutindeni Centrul media bucpress
Proiect finanțat de Secretariatul General al Guvernului – Departamentul pentru Românii de pretutindeni. Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a SGG–DRP.
© 2022 BucPress - Toate drepturile rezervate

Live Radio Cernăuți