Calendarul zilei: 11 mai – 108 ani de la naşterea actriţei Beate Fredanov
Actriţa şi profesoara de actorie din România, de origine evreiască, Beate Fredanov, s-a născut la 11 mai 1913 la Cernăuţi.
În anul 1933 a absolvit Academia de Muzică şi Artă Dramatică din Viena. După terminarea cursurilor universitare, se întoarce în ţară şi este angajată la Compania „Bulandra-Maximilian-Storin”, debutând, în 1934, în spectacolul “Lume de hotel”, de Vicky Baum. În 1940, fiind evreică, este dată afară din teatrele românești. Împreună cu Alexandru Finţi şi Maria Sandu înfiinţează, la Teatrul Baraşeum, trupa de limbă română. În 1945 revine la Teatrul Comedia, apoi la Teatrul “Maria Filloti”. Din 1947 colaborează cu Lucia Sturza Bulandra la Teatrul Municipal (azi Teatrul Bulandra). În acelaşi an devine actriță și co-directoare la Teatrul Municipal.
Distinsa actriţă a intrepretat roluri în filmele „Fii cuminte, Cristofor !” (1967), „Trecătoarele iubiri”; (1974) şi „Bietul Ioanide” (1980).
Din 1948 este profesoară la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică. În anii '80 se pensionează și se stabilește în Germania, unde continuă activitatea didactică. A fost distinsă cu Ordinul Meritul Cultural clasa a III-a (1967), „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”.
A decedat la 20 martie 1997 la Düsseldorf (Germania).
Agenţia BucPress – www.bucpress.eu
![]() |
![]() |
Proiect finanțat de Secretariatul General al Guvernului – Departamentul pentru Românii de pretutindeni. Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a SGG–DRP. |