Cadre didactice din regiunea Cernăuți - în top 10 profesori din Ucraina
A avut loc runda finală a concursului național „Profesorul anului - 2021”, la care demn s-au prezentat cadrele didactice din regiunea Cernăuți.
Olesia Petriuk și Aliona Onofrei s-au numărat printre cei mai buni zece profesori din Ucraina. Acestea au reprezentat regiunea Cernăuți la runda finală a concursului panucrainean – ”Profesorul anului - 2021” în nominalizările „Director al instituției de învățământ” și „Matematică”, potrivit Administrației regionale de stat Cernăuți.
Concursul a avut loc în perioada 1-9 aprilie în regim on-line, potrivit UA Bucovina.
Aliona Onofrei - directoarea Complexului Educativ „Lider” din Cernăuți și Olesia Petriuk - profesoară de matematică din cadrul Instituției medii generale de învățământ de gradele I-III, s-au dovedit a fi specialiști de nivel înalt care sunt capabili să implementeze și să combine creativ atât formele și metodele tradiționale de predare, cât și noile tehnologii educaționale.
Potrivit rezultatelor etapelor de selecție, Aliona Onofrei (nominalizare „Director al instituției de învățământ”) a ocupat locul al doilea, iar Olesia Petriuk (nominalizare „Matematică”) - locul VI printre cei 25 de participanți la fiecare dintre nominalizări.
Agenția BucPress – www.bucpress.eu
![]() |
![]() |
Proiect finanțat de Secretariatul General al Guvernului – Departamentul pentru Românii de pretutindeni. Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a SGG–DRP. |