Politică
26 februarie 2020

Ucraina va reveni la construcţia de rachete

Ucraina va reveni la construcţia de rachete

Ucraina va reanima în curând programul de construcţie a rachetelor, a anunţat marţi seara secretarul Consiliului pentru Securitate Naţională şi Apărare (SNBO) de la Kiev, Aleksei Danilov, adăugând că în acest fel ţara va putea să riposteze oricărui agresor, potrivit publicaţiei ucrainene „Segodnia”, citată de Agerpres.

El s-a declarat încrezător că în curând va fi reanimat „programul nostru de rachete”, care include atât mijloace de apărare împotriva atacurilor cu rachete, cât şi rachete de atac.

„Vom putea atunci răspunde oricărui agresor”, a spus Danilov, în contextul în care oficialii ucraineni denumesc frecvent Rusia drept ”agresor” pentru rolul său în conflictul din Donbas (estul Ucrainei). Kievul şi Occidentul acuză Moscova că-i sprijină pe rebelii separatişti cu armament, resurse financiare şi mercenari şi chiar cu militari din trupele regulate, care în perioada de început a conflictului 2014-2015 îşi făceau oficial „concediul în Doneţk şi Lugansk”.

În epoca sovietică, cea mai mare parte a rachetelor din arsenalul strategic al URSS era asamblată la uzinele din Ucraina, a evocat şeful SNBO, indicând că 98% din producţia de rachete a URSS revenea Ucrainei. El a amintit în acest sens uzinele din Harkov, Dnepropetrovsk, Pavlograd etc. Fostul preşedinte ucrainean Leonid Kucima lucrase în acea perioadă la cea mai mare întreprindere de construire a rachetelor din Uniunea Sovietică, Iujmaş din Dnepropetrovsk.

Ministerul Apărării ucrainean îşi anunţase anterior intenţia de a achiziţiona 'câteva mii de sisteme de rachete' în valoare de '1 milion de dolari', notează Segodnia în pagina sa electronică.

În afară de războiul din estul ţării, Ucraina este îngrijorată de noul program de înarmare al Rusiei. Ministerul rus al Apărării a difuzat la 20 februarie o înregistrare video cu ceea ce a numit drept testare a aşa-numitei drone submarine Poseidon, care are capacitatea să transporte încărcătură nucleară şi denumită drept 'noua armă apocaliptică' a Rusiei, fiind capabilă - conform unor experţi militari - să provoace un tsunami de 90 de metri în cazul detonării unui focos nuclear în apropiere de ţărm.

Agenția BucPress – www.bucpress.eu

 

Alte știri BucPress
Distribuie:
Vizualizări: 212

radio
Ascultă-ne Live
Descarca lista Winamp, iTunes Descarca lista Windows Media Player Descarca lista Real Player Descarca lista QuickTime Descarca lista web proxy Descarca lista tunein
Descarca lista Appstore Descarca lista Google Play
unnamed
Pentru dedicații:
e-mail: radio.cernauti@gmail.com
BucPress pe Facebook
Parteneri BucPress
Parteneri Media BucPress
AGERPRES • Actualizează lumea
Proiect realizat cu sprijinul:
Ministerul pentru Românii de Pretutindeni Centrul media bucpress
Proiect finanțat de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP). Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a MRP.
© 2020 BucPress - Toate drepturile rezervate

Live Radio Cernăuți