Știri Politică
Redactor: Vitalie Zâgrea
21 august 2019

Problemele românilor din Ucraina – discutate la Universitatea de Vară de la Izvorul Mureşului

Problemele românilor din Ucraina – discutate la Universitatea de Vară de la Izvorul Mureşului

La Izvorul Mureşului s-a desfăşurat cea de-a XVII-ea ediţie a Universităţii de Vară „România şi românii din jurul României, în primul an după Centenar”. Participanţii la întrunire au discutat despre diverse probleme ale românilor din teritoriile istorice dar şi din diaspora. În final au semnat şi o Rezoluţie, fiind punctate în mare parte toate problemele abordate la cea de-a XVII-ea ediţie a Universităţii de Vară de la Izvorul Mureşului.  Nu lipsesc din această Rezoluţie problemele românilor din Ucraina, care, cu părere de rău pe an ce trece devin tot mai numeroase.

Mai jos publicăm un fragment din acea Rezoluţie în care sunt incluse problemele românilor din Ucraina:

• inventarierea situațiilor de încălcare de către Ucraina a Tratatului bilateral din 1997, în partea referitoare la asigurarea drepturilor naționale ale etnicilor români şi analizarea posibilităţii iniţierii procedurii de revizuire a acestuia;

• regândirea, în regim de maximă urgență, a procedurii de acordare a burselor de sprijin identitar pentru elevii etnici români din Ucraina, în sensul simplificării semnificative a acesteia şi acordarea de burse tuturor elevilor din Ucraina care studiază în școli sau clase cu predare în limba română;

• acordarea unor indemnizații de sprijin pentru toți profesorii din școlile și clasele cu predare în limba română;

• implicarea nemijlocită a comunităţilor româneşti din Ucraina în toate discuţiile, tratativele şi negocierile dintre statul român şi cel ucrainean, care se referă la situaţia acestora, inclusiv şi mai ales în cele care se derulează prin intermediul comisiei mixte româno - ucrainiene;

• sprijinul efectiv al statului român în faţa autorităţilor statului ucrainean pentru:

- a se opri, cu caracter de urgenţă, închiderea a 3 şcoli cu predare în limba română din municipiul Cernăuţi, respectiv şcoala nr. 10 Roşa, şcoala nr. 17 Stânca şi şcoala din Horecea, până la 1 septembrie 2019;

- recunoaşterea românilor din Ucraina ca popor băştinaş;

- revenirea la numărul de şcoli cu predare în limba română existente până în anul 1991 şi menţinerea acestora;

- procesul educaţional destinat românilor din Ucraina să se desfăşoare integral în limba română, prin modificarea tuturor actelor normative care au dus la anularea acestor drepturi;

- recunoaşterea urgentă de către statul ucrainean a identităţii etnice dintre români şi aşa-numiţii „moldoveni" de pe teritoriul Ucrainei, care vorbesc o singură limbă, respectiv limba română, cu consecinţa, între altele, a unificării programelor şcolare de limbă română cu cele de „limbă moldovenească";

- reforma administrativ-teritorială din Ucraina să includă reunirea celor 4 raioane în care românii locuiesc compact (Storojineţ, Hliboca, Herţa şi Noua Suliţă), într-un singur raion;

- cetăţenii din aceste raioane locuite majoritar de români să fie incluşi într-o singură circumscripţie electorală;

- să fie garantată prezenţa în Rada Supremă a Ucrainei a unui reprezentant al comunităţii romăneşti din Ucraina, după modelul din România;

- să se garanteze liberul acces al cărţilor şi altor materiale culturale necesare susţinerii identităţii naţionale, dinspre România spre Ucraina;

- deschiderea la Cernăuţi a unor grădiniţe cu predare integrală în limba română;

• recunoaşterea în Ucraina a diplomelor celor care studiază în România;

• punerea în aplicare a ordonanței de guvern privind reparația Casei Memoriale „Aron Pumnul" din Cernăuți, ca sediu al Muzeului „Mihai Eminescu";

Amintim că la Universitatea de Vară de la Izvoru-Mureşului au participat lideri ai comunităţilor istorice româneşti din Serbia, Ucraina, Bulgaria şi Ungaria, alături de reprezentanţi ai societăţii civile din R. Moldova, precum şi români din diasporă (din Statele Unite ale Americii, Germania, Italia) dar și din județele Covasna, Harghita, Mureș, Bacău, Iași, Cluj, Hunedoara, Dolj și București.

Agenția BucPress – www.bucpress.eu

Fotografie din arhivă

Distribuie:
Vizualizări: 423

Ascultă-ne Live
Descarca lista Winamp, iTunes Descarca lista Windows Media Player Descarca lista Real Player Descarca lista QuickTime Descarca lista web proxy Descarca lista tunein
Descarca lista Appstore Descarca lista Google Play
Pentru dedicații:
e-mail: radio.cernauti@gmail.com
BucPress pe Facebook
Parteneri BucPress
Cernăuți live
Parteneri Media BucPress
AGERPRES • Actualizează lumea
Proiect realizat cu sprijinul:
Proiect finanțat de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP). Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a MRP.
© 2019 BucPress - Toate drepturile rezervate