Știri Politică
22 aprilie 2019

Alegeri Ucraina. Actorul de comedie Zelenski:"Cetăţeni ai ţărilor post-sovietice, uitaţi-vă la noi! Totul este posibil"

Alegeri Ucraina. Actorul de comedie Zelenski:

Volodimir Zelenski a fost ales noul președinte al Ucrainei cu 73 la sută din voturi, potrivit exit-poll-ului, relatează AFP, citează Agerpres.

Umoristul de 41 de ani a obţinut 73,2% din sufragii, comparativ cu 25,3% pentru rivalul său de 53 de ani, conform unui sondaj la ieşirea de la urne, citat de AFP.

Potrivit unui exit-poll, realizat de compania NIMG, în sudul Ucrainei 73,4 la sută au votat pentru Zelenski, iar pentru Poroşenko – 26,6 la sută, în partea de Est a ţării – 88,8 la sută şi 11,2 la sută, în partea de Vest – 55,6 la sută şi 44,4 la sută, în centrul ţării – 72,9 la sută şi 27,1 la sută.

"Cetăţeni ai ţărilor post-sovietice, uitaţi-vă la noi! Totul este posibil", a adăugat el.

Zelenski era creditat în ultimele sondaje cu peste 70% din intenţiile de vot, cu mult peste rivalul său, preşedintele în exerciţiu Petro Poroşenko.

Volodimir Zelenski a declarat duminică seară că prima sa sarcină ca preşedinte al Ucrainei va fi să încerce să îi elibereze pe prizonierii ucraineni capturaţi în cadrul conflictului din estul ţării, relatează DPA preluat de Agerpres.

"Vom continua negocierile până la capăt, pentru ca schimburile de focuri să înceteze", a spus Zelenski în faţa presei după ce exit-poll-urile îl dau câştigător detaşat al alegerilor prezidenţiale din Ucraina. "Prima noastră sarcină este eliberarea prizonierilor noştri", a afirmat el. "Voi face totul pentru a-i aduce pe băieţii noştri acasă. Toţi prizonierii noştri, fără excepţie", a adăugat el.

Zelenski a mai declarat că vrea să "relanseze" procesul de pace în care este implicată Rusia asupra războiului din estul separatist prorus, potrivit AFP.

"Vom continua procesele de la Minsk, le vom relansa", a spus el în prima sa conferinţă după vot, făcând referire la acordurile de pace semnate în februarie 2015 sub egida Kievului, Moscovei, Parisului şi Berlinului.

El a precizat de asemenea că va căuta ajutorul preşedintelui în exerciţiu, Petro Poroşenko, dacă va fi nevoie. "Am spus deja că Petro Poroşenko s-a oferit să mă ajute. Dacă va fi nevoie, îl voi suna. De ce nu?", a declarat Zelenski.

Noul președinte a fost felicitat de șeful Consiliului European, Donald Tusk, de liderul de la Casa Albă, Donald Trump, de președintele francez Emmanuel Macron și de ministrul de externe britanic, Jeremy Hunt. ”Vom continua să sprijinim eforturile Ucrainei de restabilire a integrității teritoriale și combatere a agresiunii rusești”, a spus Trump.

Purtătoarea de cuvânt a ministerului rus de externe, Maria Zacharova, a declarat că Ucraina are acum șansa de a se ”reseta” și de a uni poporul.

Zelenski, a cărui victorie se înscrie în tiparul unor personaje anti-sistem care repurtează victorii politice în Europa, dar și în alte părți ale lumii, a promis să pună capăt războiului din regiunea Donbas și să eradicheze corupția în această țară disperată din cauza prețurilor mari și a scăderii nivelului de trai.

Potrivit Reuters, Statele Unite, Uniunea Europeană și Rusia vor urmări îndeaproape deciziile de politică externă pentru a vedea cum - sau dacă - va încerca să pună capăt războiului contra separatiștilor pro-ruși în care au murit circa 13.000 de oameni. Zelenski a declarat ieri că intenționează să continue negocierile sprijinite de UE cu Rusia în privința acordului de pace ce nu prea a fost implementat până acum și că va încerca să-i elibereze pe ucrainenii reținuți de Rusia, printre care sunt și 24 de marinari ajunși pe mâna Moscovei în incidentul de anul trecut din Marea Azov.

Agenția BucPress – www.bucpress.eu

Distribuie:
Vizualizări: 303

Ascultă-ne Live
Descarca lista Winamp, iTunes Descarca lista Windows Media Player Descarca lista Real Player Descarca lista QuickTime Descarca lista web proxy Descarca lista tunein
Descarca lista Appstore Descarca lista Google Play
Pentru dedicații:
e-mail: radio.cernauti@gmail.com
BucPress pe Facebook
Parteneri BucPress
Cernăuți live
Parteneri Media BucPress
AGERPRES • Actualizează lumea
Proiect realizat cu sprijinul:
Proiect finanțat de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP). Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a MRP.
© 2019 BucPress - Toate drepturile rezervate