Opinie
Redactor: Marin Gherman
23 martie 2020

Preşedintele Băncii pentru Comerţ şi Dezvoltare a Mării Negre: Ne aflăm la începutul unei recesiuni

Preşedintele Băncii pentru Comerţ şi Dezvoltare a Mării Negre: Ne aflăm la începutul unei recesiuni

Pandemia Covid-19 va determina o contracţie economică, probabil cea mai mare după Marea Depresiune din 1929, iar recuperarea va fi decisă de durata acestei perioade de blocaj, susţine Dmitry Pankin, preşedintele Băncii pentru Comerţ şi Dezvoltare a Mării Negre (BSTDB), citat de Agerpres.

"Ne aflăm la începutul unei recesiuni globale. Este clar faptul că scăderea activităţii economice, închiderea magazinelor şi fabricilor, eliminarea aproape completă a serviciilor de turism, ospitalitate şi transport vor avea un impact puternic asupra economiei şi vor deteriora atât finanţele publice, cât şi starea financiară corporativă. Ca urmare, este posibil să ne confruntăm, în a doua jumătate a acestui an sau anul viitor, cu o criză financiară. Activitatea economică este mai uşor de oprit decât de reconfigurat şi repornit. Va fi nevoie de timp", afirmă Dmitry Pankin, într-un comunicat al băncii transmis AGERPRES.

El afirmă că în SUA, Deutsche Bank estimează o scădere a PIB-ului în trimestrul 2 de aproximativ 13%, iar secretarul Trezoreriei, Mnuchin, se aşteaptă la o creştere a ratei şomajului de până la 20%. În UE, situaţia este chiar mai accentuată, având în vedere anunţurile de închidere ale fabricilor Fiat şi Volkswagen, ceea ce afectează mii de furnizori. Aceste închideri se adaugă unei economii a serviciilor deja prăbuşită.

"Aceasta este probabil cea mai puternică contracţie economică din istorie, de la Marea Depresiune (1929 - 1933). Recuperarea depinde de cât va dura perioada de blocaj, de ce daune va provoca lanţurilor de aprovizionare şi finanţelor publice şi de efectul pe termen scurt sau lung a reducerii cererii consumatorilor. Dacă pandemia se va retrage până la finalul lunii iunie, sunt şanse bune pentru o recuperare rapidă, însemnând ca activitatea economică şi financiară să revină la normal în următoarele 12 luni", declară Dmitry Pankin.

El susţine că pandemia în sine nu schimbă natura sau sfera cooperării internaţionale. Afectează temporar şi negativ relaţiile economice internaţionale, fluxurile comerciale şi de investiţii., dar îmbunătăţeşte cooperarea şi coordonarea în domenii care ţin de sănătate şi securitate. "Este o problemă globală care necesită o combinaţie de măsuri regionale, naţionale şi internaţionale, luate în coordonare. Pe de o parte, o criză pandemică ne izolează unii de alţii, dar, în acelaşi timp, ne apropie pe toţi, într-o reacţie solidară", spune Pankin.

Potrivit preşedintelui BSTDB, în contextul actual, vorbim despre măsuri de prevenţie luate pentru a limita transmiterea virusului. Toate ţările iau măsuri de siguranţă pentru a proteja mai întâi sănătatea oamenilor, situaţia economică fiind pe plan secundar. " Înregistrăm deja un blocaj din cauza activităţii economice reduse. Producţia se va restrânge atât din cauza măsurilor de distanţare socială impuse cât şi a scăderea cererii pentru bunuri de folosinţă îndelungată, produse industriale, de investiţii şi servicii ne-esenţiale", susţine Dmitry Pankin, citat de Agerpres.

Banca pentru Comerţ şi Dezvoltare a Mării Negre (BSTDB) este o instituţie financiară internaţională înfiinţată de 11 state din zona Mării Negre: Albania, Armenia, Azerbaijan, Bulgaria, Georgia, Grecia, Moldova, România, Rusia, Turcia şi Ucraina. Sediul central este în Salonic, Grecia.

Banca sprijină dezvoltarea economică şi cooperarea regională prin acordarea de împrumuturi, linii de credit, capitaluri şi garanţii pentru proiecte şi prin finanţări comerciale în sectoarele publice şi private din ţările membre. Capitalul autorizat al Băncii este de 3,45 miliarde de euro. BSTDB beneficiază de un rating pe termen lung "A-" acordat de Standard and Poor's (S&P) şi "A2" acordat de Moody's.

Agenția BucPress – www.bucpress.eu

 

Alte știri BucPress
Distribuie:
Vizualizări: 379

radio
Ascultă-ne Live
Descarca lista Winamp, iTunes Descarca lista Windows Media Player Descarca lista Real Player Descarca lista QuickTime Descarca lista web proxy Descarca lista tunein
Descarca lista Appstore Descarca lista Google Play
unnamed
Pentru dedicații:
e-mail: radio.cernauti@gmail.com
BucPress pe Facebook
Parteneri BucPress
Parteneri Media BucPress
AGERPRES • Actualizează lumea
Proiect realizat cu sprijinul:
Ministerul pentru Românii de Pretutindeni Centrul media bucpress
Proiect finanțat de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP). Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a MRP.
© 2020 BucPress - Toate drepturile rezervate

Live Radio Cernăuți