Cultură
Redactor: Marin Gherman
19 februarie 2020

Satul Horbova va găzdui o întâlnire literară transfrontalieră Cernăuți-Suceava

Satul Horbova va găzdui o întâlnire literară transfrontalieră Cernăuți-Suceava

Cenaclul literar transfrontalier  Cernăuţi-Suceava  “Maşina cu poeţi” va staţiona duminică, 23 februarie a.c., începând cu ora 12.30, la Casa de Cultură din comuna Horbova, raionul Herţa, notează Agenția BucPress.

De la Suceava vine un grup din opt scriitori Constantin Severin, Sorin Ursan Delaclit, Constantin Horbovanu, George Sauciuc, Constantin Alecsa, Traian Straton, Doru Mihai Mateiciuc, Dumitru Parasca şi Nicolai Marcel Flocea, iar din grupul scriitorilor  cernăuţeni va face parte Mircea Lutic, diplomatul Edmond Neagoe, Vasile Bâcu, Marin Gherman, Vitalie Zâgrea, Gheorghe Ungureanu şi alţii.

Întâlnirea scriitorilor cu horbovenii va fi moderată de scriitorul Vasile Tărâţeanu, preşedintele Centrului Cultural Român “Eudoxiu Hurmuzachi” şi de lectorul universitar Gina Puică, de la lectoratul de română al Universităţii din Suceava, copreşedinţi ai Cenaclului, ce activează de mai bine de trei ani, având întâlniri lunare cu cititorii din nordul şi din sudul Bucovinei.

La  întâlnire vor participa cu câteva numere artistice şi ansamblul vocal din Mahala, raionul Noua Suliţă, primar Elena Nandriş, precum şi renumitul ansamblu coregrafic “Alunelul”, condus de doamnă Maria Buzduga şi interpreta Natalia Proţiuc din Cernăuţi. Sunt invitaţi toţi doritorii.

Agenția BucPress – www.bucpress.eu

Alte știri BucPress
Distribuie:
Vizualizări: 878

radio
Ascultă-ne Live
Descarca lista Winamp, iTunes Descarca lista Windows Media Player Descarca lista Real Player Descarca lista QuickTime Descarca lista web proxy Descarca lista tunein
Descarca lista Appstore Descarca lista Google Play
unnamed
Pentru dedicații:
e-mail: radio.cernauti@gmail.com
BucPress pe Facebook
Parteneri BucPress
Parteneri Media BucPress
AGERPRES • Actualizează lumea
Proiect realizat cu sprijinul:
Ministerul pentru Românii de Pretutindeni Centrul media bucpress
Proiect finanțat de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP). Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a MRP.
© 2020 BucPress - Toate drepturile rezervate

Live Radio Cernăuți