Cultură
24 februarie 2020

Satul Horbova a găzduit o întâlnire literară transfrontalieră Cernăuți-Suceava

Satul Horbova a găzduit o întâlnire literară transfrontalieră Cernăuți-Suceava

Cenaclul literar transfrontalier  Cernăuţi-Suceava  “Maşina cu poeţi” a staţionat duminică, 23 februarie a.c., la Casa de Cultură din satul Horbova, raionul Herţa, notează Agenția BucPress.

De la Suceava a participat un grup de scriitori: Constantin Severin, Sorin Ursan Delaclit, Constantin Horbovanu, George Sauciuc, Constantin Alecsa, Cezar Straton, Doru Mihai Mateiciuc, Dumitru Parasca şi Nicolai Marcel Flocea, iar din grupul scriitorilor  cernăuţeni au făcut parte Mircea Lutic, diplomatul Edmond Neagoe, Vasile Bâcu, Marin Gherman, Vitalie Zâgrea, Vladimir Robu, Sergiu Bilea, Ștefan Hostiuc ș.a.

Întâlnirea scriitorilor cu horbovenii a fost moderată de scriitorul Vasile Tărâţeanu, preşedintele Centrului Cultural Român “Eudoxiu Hurmuzachi” şi de lectorul universitar Gina Puică, de la lectoratul de română al Universităţii din Suceava, copreşedinţi ai Cenaclului, ce activează de mai bine de trei ani, având întâlniri lunare cu cititorii din nordul şi din sudul Bucovinei.

La  întâlnire au participat cu câteva numere artistice renumitul ansamblu coregrafic “Alunelul”, condus de doamnă Maria Buzduga şi interpreta Natalia Proţiuc din Cernăuţi.

Cezar Straton, vicepreședinte al Societății Scriitorilor din Bucovina, a donat școlii din localitate și participanților la întâlnire seturi ale revistei „Bucovina literară”, cărți și alte tipărituri. Cu același prilej, Cezar Straton, președintele Filialei Bucovinene a Asociației Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism (A.J.T.R.) a înmânat domnului acad. Vasile Tărâțeanu prima legitimație de membru A.J.T.R. din regiunea Cernăuți.

Agenția BucPress – www.bucpress.eu


Material video


Alte știri BucPress
Distribuie:
Vizualizări: 588

radio
Ascultă-ne Live
Descarca lista Winamp, iTunes Descarca lista Windows Media Player Descarca lista Real Player Descarca lista QuickTime Descarca lista web proxy Descarca lista tunein
Descarca lista Appstore Descarca lista Google Play
unnamed
Pentru dedicații:
e-mail: radio.cernauti@gmail.com
BucPress pe Facebook
Parteneri BucPress
Parteneri Media BucPress
AGERPRES • Actualizează lumea
Proiect realizat cu sprijinul:
Ministerul pentru Românii de Pretutindeni Centrul media bucpress
Proiect finanțat de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP). Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a MRP.
© 2020 BucPress - Toate drepturile rezervate

Live Radio Cernăuți