Știri Cultură
13 iunie 2019

Ilie Tudor Zegrea: ”Să ne grăbim pentru a salva memoria Luceafărului Poeziei noastre”

Ilie Tudor Zegrea: ”Să ne grăbim pentru a salva memoria Luceafărului Poeziei noastre”

În nordul Bucovinei, în special la Cernăuţi, mai avem câteva locuri care ar trebui să fie sfinte pentru fiecare român deoarece păstrează urmele Poetului Nepereche. Pierderea lor ar constitui o adevărată crimă împotriva naţiunii.

Lecţiile lui Eminescu   

În afară de imensa-i operă poetică, calificată la scara valorilor naţionale şi universale, pe lângă spiritul analitic desăvârşit  demonstrat în paginile sale de publicistică, Eminescu ne-a  dat, prin întreaga sa viaţă, şi câteva lecţii memorabile.

Prima e lecţia de istorie şi  patriotism.

Or, anume  de la el putem învăţa cum trebuie să-ţi iubeşti patria şi istoria poporului, cum trebuie să aperi interesele ţării pe baricadele  confruntării de opinii  ale prietenilor şi adversarilor. Istoria nu e ceva lipsit de viaţă, doar cifre şi date aflate în cărţi sau în muzee, ci este, în primul rând, trăire   prin  destinele a zeci şi sute de mii, chiar milioane de conaţionali care s-au jertfit în numele viitorului şi al  „urmaşilor urmaşilor noştri”. Anume graţie lor astăzi  ne  putem spune  rugăciunile în graiul matern, anume datorită lor  ne mândrim că suntem din viţă de daci şi romani…

A doua lecţie e cea a dragostei pentru limba maternă şi cultura naţională

Odată cu opera sa poetică, Eminescu  a creat şi această limbă frumoasă, melodioasă pe care o vorbim astăzi şi pe care trebuie s-o apărăm. „Măsurariul civilizaţiei unui popor”, cum spunea el despre limbă, este chiar esenţa, coloana vertebrală a naţiunii. Şi mai spunea: „Nu noi suntem stăpânii limbii, ci limba e stăpâna noastră”. Sau, această avertizare, deosebit de actuală astăzi pentru românii din Ucraina: ”Cine ne alungă limba din biserică şi din instrucţia educativă (a şcoalelor elementare şi secundare), cine nu ne lasă să fim ceea ce suntem, a rupt-o cu conştiinţa noastră naţională şi cu simpatiile noastre intime…”.

Şi a treia lecţie este cea a demnităţii.

Eminescu a avut tot timpul coloană vertebrală dreaptă, verticală chiar în cele mai dificile momente prin care a trecut. Nu a linguşit pe nimeni şi  era scârbit de cei care vroiau să i se bage sub piele. Laudele lor, spune poetul, l-ar „mâhni peste măsură”.

Şi acum mă întreb (şi vă  întreb şi pe dumneavoastră): de ce rămânem mereu repetenţi la şcoala Poetului nostru Naţional?

De ce nu însuşim lecţiile şi adevărul pe care ni-l oferă cu generozitate şi bunăvoinţă?

Oare când va veni şi ziua ceea în care, după ce vom depune flori la busturile şi statuile poetului, vom purcede la muncă serioasă întru prosperarea societăţii, apărarea limbii materne şi a culturii naţionale?..

… În nordul Bucovinei, în special la Cernăuţi, mai avem câteva locuri care ar trebui să fie sfinte pentru fiecare român deoarece păstrează urmele Poetului Nepereche. Pierderea lor ar constitui o adevărată crimă împotriva naţiunii. Astfel că trebuie să ne grăbim pentru a salva memoria Luceafărului Poeziei noastre. Şi e nevoie de fapte concrete, nu doar de declaraţii sforăitoare de dragoste şi de promisiuni deşarte.

Ilie Tudor Zegrea, președintele Societății scriitorilor români din Cernăuți

 

Agenția BucPress – www.bucpress.eu

Distribuie:
Vizualizări: 426

Ascultă-ne Live
Descarca lista Winamp, iTunes Descarca lista Windows Media Player Descarca lista Real Player Descarca lista QuickTime Descarca lista web proxy Descarca lista tunein
Descarca lista Appstore Descarca lista Google Play
Pentru dedicații:
e-mail: radio.cernauti@gmail.com
BucPress pe Facebook
Parteneri BucPress
Cernăuți live
Parteneri Media BucPress
AGERPRES • Actualizează lumea
Proiect realizat cu sprijinul:
Proiect finanțat de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP). Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a MRP.
© 2019 BucPress - Toate drepturile rezervate